Dovada ca se poate

apr. 11

Dovada ca se poate

Dragi prieteni,

Am fost ocupat si plecat ceva vreme, astfel ca am ramas putin in urma cu scrisul, dar promit sa recuperez.

“Dovada ca se poate” se refera la o crama relativ mica, de care unii, nici nu au auzit. Recunosc sincer ca nici eu; imi spusese cineva tot de curand despre ei si despre vinurile uimitoare, insa nu apucasem sa le degust. Am avut, in cele din urma, sansa sa degust vinurile lor, atat din 2012, cat si din 2013.

Dovada ca se poate

Dovada ca se poate

IMPRESIONANTE! da, vinuri facute cu foarte multa pasiune si atentie, ingrijite si elaborate. Am fost uimit si incantat de aceste vinuri, mai ales de cele din 2013, cu o fructozitate si prospetime deosebita. Da, m-au impresionat si mi-au placut asa ca nu ma sfiesc sa o si spun public. Mi se pare normal si necesar, ca atunci cand descoperi un producator si un vin deosebit, sa il lauzi, sa il incurajezi si sa il promovezi. Pentru mine este dovada ca se poate face un vin deosebit calitativ si la o crama mica. Mi-ar placea sa avem in Romania mult mai multe crame mici, care sa ne incante cu vinuri deosebite. Odata cu vinurile am avut placerea sa-l cunosc si pe proprietarul cramei, dar si pe fiica sa – horticultor- care este deja implicata si va duce mai departe crama. Domnul Vladoi, caci despre dumnealui este vorba este un pasionat care povesteste cu bucurie oricand este intrebat despre crama , vie si vinuri si care spune clar, sincer si direct exact asa cum stau lucrurile, cu ce probleme se confrunta, etc.

Si-acum vinurile…

Dovada ca se poate

Dovada ca se poate

“Il ROSE degli innamorati”, sau Domeniul Vladoi – raVak – Roze din Feteasca Neagra – 2012. limpede, stralucitor, cu o culoare de ciresica. Nasul este floral, elegant si nu ostentativ, usor retinut. Gustativ vinul este fructat, matasos, cu o aciditate numai buna sa ajute digestia unui pranz, vara, in doi, pe litoral. Merge la baricuri!

Si acum despre Roze 2013: culoarea tinde usor catre renumita “foaie de ceapa”. Limpede, curat si cu o stralucire platinata ne spune deja ca este tanar si cu destula aciditate. Nasul este exploziv, cu arome florale intense care se transforma ulterior un grapefruit. Aici se poate observa atentia acordata de vinificator si totodata evolutia fata de anul anterior. Gustativ ne intampina cu fructe de vara gen cirese si capsuni, iar in postgust se pot simti foarte placut petalele de trandafir bulgaresc. Acompaniaza excelent un cuplu romantic, la un pranz de fructe de mare in orasul iubirii Venezia! 86pct. si la baricuri cu el!

Dovada ca se poate

Dovada ca se poate

“Romeo per Julieta” – daca Romeo l-ar fi avut…multe s-ar fi petrecut! Muscat Ottonel – Domeniul Vladoi – 2012 – raVak -D.O.C Podgoria Murfatlar, vinul ne intampina cu un nas fabulos, foarte expresiv si tipic cu arome de flori, nu asteapta mult pana sa spuna cine este. Gustativ este placut, cu aciditate destul de ridicata, asezat si bine echilibrat, matasos si destul de lung. Bucatareasa de serviciu ne-a gatit pentru el tagliatelle cu ton, combinatie care a mers de minune cu vinul, insa dupa cateva minute am constatat ca vinul are defect de sticla iar mancarea defect de cratita – adica s-au terminat parca prea repede. Muscat Ottonel – 2013 – iarasi confirma atentia cu care sunt concepute aceste vinuri. Acesta poate fi incadrat cu succes in categoria “vinuri scoala”, cu nas tipic, foarte fresh, intens, cu arome florale de flori de soc si lamaita. Gustativ confirma nasul si ataca cu aciditatea care-l face candidatul excelent pentru o poveste de vara. Fresh si fructat, vine cu niste citrice care m-au facut sa mi-l doresc alaturi undeva pe malul Adriaticei. 89pct. si la baricuri!

“Amore ROSSO” sau Merlot 2011 – Domeniul Vladoi – Pivnita Basarabilor – D.O.C. Podgoria Murfatlar. Este un vin din vita tanara, cu o culoare placuta rubinie si cu mare potential. Nasul este usor atipic, pentru cei care nu se prea impaca cu “gemurile”, vine cumva din gradina cu o aroma de ardei gras verde si tulpina de rosie, vegetal, clar influentat de terroir. Gustativ simtim lemnul discret care ne spune ca a facut cunostinta cu un barrique; ataca gingiile cu o astringenta destul de mare, apoi incepe sa se aseze pe papile. L-am dus la restaurantul unde am sarbatorit Crestinarea finutzului nostru si l-am asociat cu o specialitate italieneasca din vita – Brasato in vin Barolo si l-am urcat in ring cu un vin local, un I.G.T Goto, pe care l-a si facut K.O. din prima runda.

Dovada ca se poate

Dovada ca se poate

Inchei cu primul vin cazut la datorie, din cauza soarelui puternic si a atmosferei de vara timpurie. N-am rezistat si l-am sacrificat pe terasa hotelului. “Inizio estate” sau Chardonnay – Domeniul Vladoi – Pivnita Basarabilor – 2012, D.O.C Podgoria Murfatlar. Culoare placuta aurie. Nasul este intens, aromat, floral cu note de vanilie date de baricarea vinului. Gustativ se simte iarasi baricarea, insa discret, atat cat trebuie, matasos si asezat, onctuos dar cu aciditate ridicata dezvaluie in postgust migdale crude. Chardonnay 2013 – inca “la scoala”, spune si el de la prima vedere ca este foarte tanar. Nasul surprinzator de aromat, floral intens continuat de un gust foarte placut, onctuos dar cu aciditate, matasos dar persistent, un vin cu mult potential. 87pct. si la baricuri cu el!

 Si uite asa am terminat povestea pelerinajului vinurilor de la Domeniul Vladoi prin zona Veneto – Italia.

Ma bucur ca am cunoscut vinurile de la Domeniul Vladoi si astept cu mare interes sa apara vinurile pe piata, dar si sa vedem evolutia in timp a cramei si a vinurilor facute acolo.

Noapte buna natiune!

No comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. A trecut IWCB2014, traiasca IWCB 2015! | MyWineBlog - […] insa, Medalia de Aur, obtinuta de Domeniul Vladoi cu Roze 2013 din Feteasca Neagra, despre care am scris aici…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *