Vinul si mâncarea – asocierile unui gurmand

apr. 12

Vinul si mâncarea – asocierile unui gurmand

*scris pentru Braila.online De multe ori iesim din “țarcul” confortabil la câte o plimbărică prin zone pitorești sau lădate de cineva și ajungem la un moment dat să auzim “polonicul care bate în țeavă” – ni se face foame!De mâncare este clar cum procedăm: ori mergem pe o variantă cât se poate de simplă, zis “meniul drumețului – safe” adică un grill simplu; ori mergem pe o recomandare, o farfurie care ne-a trecut prin față și arăta bine etc. Însă unora dintre noi ne place să ne bucurăm de o experiență mai complexă, vrem o experiență oeno- gastronomică!Aici discuția e lungă dar o vom trata cu altă ocazie, astfel că presupunem că avem o “carte de vinuri” decentă si putem alege… Chef Cătălin Nechita a decris două preparate: pastrama tradițională de berbecuțSicotletele de berbec franțuzești Bune si gustoase ambele variante, dar haideți să vedem cu ce vin ne-am putea bucura de o experiență completă. La pastrama de berbecuț aș savura negreșit o Băbească Neagră, 2019 de la Crama Delta Dunării – La Săpata. Cunoașterea si stăpânirea soiului, tehnica de vinificare a strugurilor, vârsta viței de vie și nu în ultimul rând întreaga expresie a “terroir-ului” aflat sub influența unei agriculturi ecologice fac ca această Băbească să livreze o savoare deosebită, un gust unic, autentic si de referință pentru acest soi la noi în țară. “Juicy”, cu arome de fructe de pădure, taninuri domoale dar prezente, vivace dar elegant, acest vin cred că poate îmbrăca și desăvârși o porție de pastramă făcută așa cum ne place nouă gurmanzilor! Pentru cotletele “franțuzite” aș alege un vin mai “pricopsit”, cum ar fi un Syrah din gama Pătrar de la Domeniul Bogdan. De această dată vorbim de un vin “biodinamic”. Vinul este descris pe scurt și la modul general foarte bine de Dr Leonello Anello, girantul certificării “I vini biodinamici” la Domeniul Bogdan: “Vinuri autentice, care transmit emoție și terroir și pot fi învechite zeci de ani”. Căci la fi al despre asta este vorba: o emoție transmisă de asocierea oeno-gastronomică și locul în care se întâmplă. Despre cele 2 vinuri si mâncărurile discutate, gustați, savurați si trageți o concluzie pe propriile papile gustative! Let’s kick some corks!Scris cu poftă de Iulian Grigorescu...

Read More

Pastramă de berbecuț vs cotlete de berbec la cuptor

apr. 08

Pastramă de berbecuț vs cotlete de berbec la cuptor

Povesti culinare cu Chef Cãtãlin Nechita Până să vină vaccinul și pe strada mea (cam pe la Paștele cailor), am hotărât o ieșire de sfârșit de săptămână care să fie cu aer mai curat, cu lume mai veselă și pusă pe distracție, cu zăpadă de o bulgăreală (mai multă chiar nu era) și cu bucate de prin partea locului. La toate tavernele unde se mănâncă tradițional era lume buluc. Din grad de ocupare de 30% conform reglementărilor, cred că se făcuse 300%. Se mânca normal la masă, se mânca în picioare, se mânca afară…încă puțin și năvăleau ca tătarii în bucătărie să îi mănânce pe cei de acolo. Ne-am retras intimidați și resemnați, având totuși ca soluție merindele de acasă din traistă (ca mai tot turistul român). Agale, spre cazare am întâlnit un restaurant de hotel. Am încercat și am avut noroc să găsim locuri libere. Ne-am simțit normal…atmosferă relaxantă, priveliște minunată, servire promptă și mâncare excepțională. Vedeta serii a fost un mignon de vită MW executat perfect, fraged și suculent, ușor roze și foarte bine asociat cu ceapă roșie caramelizată și piure din cartofi (alegerea soției). A fost un exemplu reușit de bucătărie modernă. Eu fiind la un fel de dietă, am ales pește: un animal de păstrăv de 1 kil de am uitat de dietă. Revenind la tema episodului cu numărul 3, voi confrunta două preparate care îmi plac în egală măsură. TRADIȚIONAL- PASTRAMĂ DE BERBECUȚ: carnea ar trebui să fie de la un animal sacrificat înainte de vârsta de un an (batal) și fasonată cât mai bine; marinata poate fi umedă sau uscată; de data aceasta o prefer pe cea uscată; pe feliile de carne fasonată și crestată se presară sare grunjoasă din belșug, cimbru uscat și fulgi de ardei iute uscat; se lasă la rece 3-4 zile, după care se leagă cu ață și se dă la zvântat într-o magazie aerisită și răcoroasă pentru alte 3-4 zile; pe grătarul cu jar încins, pastrama nu are de ce să stea mai mult de 2 minute pe fiecare parte; se mănâncă lângă grătar tăiată în fâșii subțiri, cu o mămăligă bine coaptă la ceaun și murături diverse. MODERN- COTLETE DE BERBEC FRANȚUZEȘTI (CARRÉ D’AGNEAU): se găsesc de...

Read More

A fi sau a nu fi cârciumar în România tehnocratã…

apr. 06

Trăim într-o țară în care lupta politică, cred eu, este pusă de absolut toți politicienii mai presus decât orice; și risc să spun că mai presus și decât mamele lor. Ei sunt drogați de putere(trageți băh de fiare), obsedați de control(luați-vă măh telecomandă la tv) și indiferenți la nevoile poporului. Asta a fost în loc de introducere… Poate ar fi trebuit să spun cine sunt eu, păi de ce? Sunt un nimeni alături de celelalte milioane de nimeni muncitori, plătitori, votanți, ignorați. Sunt un nebun care a visat (și înca nu s-a trezit) că în România se poate face performanța, se poate face o afacere așa cum a învățat la școală (păi sa nu le rup eu picioarele respectabililor profesori pentru că m-au mințit?). Am visat că pot strânge lângă mine o echipă de oameni cu același ideal, alături de care să construim o afacere de nișă, clară și bine definită în piață. Și cumva am cam reușit… Soarta a făcut să găsesc si un investitor suficient de “nebun” încât să “cumpere” proiectul meu. Și el credea că se poate și pe calea cea dreaptă. Povestea a început cu 8 luni de investiții masive în amenajarea și dotarea unui spațiu cu o poziție excelentă dar batjocorit de chiriașii anteriori.După 8 luni se deschidea Sunrise Marina, restaurantul care își propunea să raspundă la întrebarile legate de produse locale, pește de Dunare, rețete vechi cu influență regională și alte lucruri la care noi visăm de mult. Evident că 4 luni de funționare nu pot aduce profit. Așa am învațat și în școala, întâi investești, apoi susții investiția, investești în marketing, îți faci treaba bine ca să revină clienții și vine și profitul cândva. (Da, dar banca te judecă altfel, ei au facut altă școală). Trece iarna în care am mai investit într-un sistem de adăpostire retractabil, tot pentru binele clienților și când să zicem hop, poc! Ne lovește carantina. Trece carantina și redeschidem în forță, ne facem treaba bine și după 2 luni deja eram auto-sustenabili. Ne-am bucurat că avem terasă generoasă și clienții nostri pot profita de zonă și peisaj; ne-am bucurat că am putut funcționa și am distanțat mesele, ne-am blindat de dispensere de dezinfectant, am făcut proceduri și...

Read More