Ghidul participantului la degustari…&more

mart. 20

Ghidul participantului la degustari…&more

Dragi prieteni,
Dupa ce am participat la un numar considerabil de degustari de vinuri, si dupa ce am organizat un numar generos de degustari, m-am gandit ca ar fi cazul s-o fac “pe desteptul”. Cum? De ce? Simplu: pentru ca “unii chiar nu pricepe”. Degustarile de vinuri, sunt evenimente menite sa faca cunoscute pasionatilor de vin, niste vinuri; de un fel, de alt fel, de la un producator, regiune etc. In consecinta, se presupune(cel putin eu) ca cei ce vin la un astfel de eveniment, vor sa deguste vinurile si sa simta parfumul si aromele vinului; si vor in egala masura sa afle detalii tehnice, curiozitati, noutati si informatii diverse legat de producator, gama, vin etc. Pai asta presupune respectarea unor reguli. Si anume: 16402123-Drunk-woman-with-cigarette-and-wine-Isolated-on-white--Stock-Photo

1. Ora inceperii.
Intotdeauna este anuntata ora la care incepe degustarea, ba mai mult, eu anunt ora la care doresc sa “torn vinul in pahare”. Asta inseamna ca organizatorii( restaurantul, somelierul etc.) si-au facut ceva planuri legate de temperatura vinului, preparatele ce vor fi servite la fiecare vin, etc. Pai, daca vreti sa participati la degustare, veniti la ora anuntata, nu dupa 2 ore, si cu aere de vedeta si scandal ca voi nu primiti vinul degustat anterior – ca doar voi ati venit acolo sa beti zdravan, nu sa degustati „asistat”. Intarzierea da peste cap tot programul. In primul rand ca unii care au venit la timp, stau sa astepte “vedetele”, mancarea se raceste, vinul se incalzeste; si daca prezentarea a inceput, il deranjati pe cel care vorbeste cel putin, daca nu pe toti participantii, cand veniti voi, galagiosi si dezorientati, cautand masa libera, trosnind scaunele si defiland in toate directiile. „E de porc” bre! Sunteti niste tarani! Tot ce inseamna intarziere mai mare de 15 minute, este nesimtire, marlanie si toate celelalte…
2. Inhibatorii.
Veniti la o degustare de vinuri pentru a mirosi si gusta vinurile, pentru a intelege asocierea culinara a vinurilor, pentru a va face o parere daca va place sau nu ceea ce degustati. Pai daca va aprindeti tigarile si comandati cafele sau o tarie(care inhiba si altereaza gustul), de ce va mai bucurati? Si daca unii sunt ignoranti si loviti la cap, ceilalti din jur ce vina au? Din nou “e de porc” bre’, iar eu va recomand, ca macar pana se termina prezentarea, sa va abtineti macar de la tigari, caci bauturile nu-I afecteaza prea tare pe cei din jur. O degustare de vinuri e cu totul altceva decat ” un spritz”. maxresdefault
3. Respectul.
Vine un personaj (sommelier, degustator, agent de vanzari, oenolog, etc.) si latra ceva acolo, despre vinuri, despre crama, despre ce vrea el… Eu presupun ca vrei sa-l auzi, iar daca nu vrei, macar respecta-l pe omul ala si taci draq din gura! Nu este normal sa te apuci sa “hahai” cu vecinii de masa si sa povestesti despre ultimul amant al vecinei de la 2 sau despre ce s-a mai intamplat in telenovela turceasca ieri. E doar o chestiune de respect. Ah, respect fata de sine, nu fata de nefericitul ‘cela, ce trebuie sa-ti suporte si sa acopere hahaiala ta nesimtitoare, racnind cat il tin plamanii, ca sa-l auda ceilalti…
To be continued…
*ma gandesc la seria celor de la Radio Guerrilla si cred ca voi defini specimenul nepotrivit de la degustare… 74505457_-1_1029764a_1

4. „winelover” & „BYOB”.
In ultima vreme, gratie unor nebuni usor idealisti din lumea vinului, care viseaza sa faca lucrurile altfel, a intrat si la noi in tara grupul de „winelover” si notiunea de „BYOB”. NU, nu voi explica ce inseama, uite asa, de-al drq, ca sa vedeti cat sunteti de caraghiosi, ca ati fost la astfel de evenimente, dar nu stiti ce reprezinta ele.
Cum ziceam, sunt cativa indivizi dubiosi in tarisoara noastra (si eu printre ei) care au umblat prin tari straine, s-au intalnit cu oameni, au invatat neste trebuiri si au atras catre Romania, interesul unor oameni din lumea asta nebuna. A se consemna ca aici ma refer strict la problema invocata, nu si la restul actiunilor facute de multi altii. So…fara comentarii de KK@, ca dau cu „huoa”.
Stimate inoportun, inopinat participant: unde ai venit matale? La „winelover” party! Serios? De ce? Pentru ca esti… Aha! Pe bune? Cam cat de #winelover esti tu? Pai te las sa te autoevaluezi pe #winelover, asta daca intelegi ce inseamna…
BYOB? Cum ar veni, o noua ocazie de betie! NU, prietene, NU. Si daca nu stii cam cu ce lingura se mananca asta, te invit sa participi macar la un BYOB in afara tarii, apoi te astept sa impartasim impresii…
-si asta a fost cat am putut eu de „light”, dar data viitoare, promit ca nu ma mai abtin. wondering-about-wine

5. PLATESTE !
Stiu ca ti se pare ca totul pe lumea asta ar trebui sa fie moka, iar acel moka ti se cuvine mai ales tie, dar, ghinion, nu este asa. Daca te duci la un eveniment, anuntat cu taxa, plateste-o! Chiar daca ai intarziat, trebuie sa platesti. Si daca nu te trage nimeni de maneca, sa stii ca ai fost observat, notat si catalogat = mârlete! Acum ai scapat, dar data viitoare o sa ai surpriza ca poza ta este afisata la intrare cu un mare „NU” pe ea.
Pomanagii sunt cei ce nu prea au platit lucrurile de valoare, sau cei ce nu inteleg ca totul costa pe lumea asta. Hai sictir!

Si pentru ca nu numai participantii o dau de gard, ma iau si de restul:

1. “Prezentatorul”.
Ipoctitul naibii! Ma isterizez la maxim cand vad pe cate unul care ridica paharul catre tavan si se uita chioras/piezis la el, in lumina…felinarului chior din carciuma, sau poate la o lustra verde/rosie si incepe sa se K@ce pe el cum ca vinul e verde/galben cu dungulite maro…bla, bla, bla. Hai sictir bai ipocritule! Ce draq vezi mah? Iti spun eu: o gloata de prosti care se uita in gura ta! S-o crezi tu! Daca nu te-a scuipat inca nimeni, sa stii ca nu-i timpul trecut! Nu-I mai cinstit sa spui ca in lumina asta improprie nu se poate evalua culoarea vinului, sa explici cum ca paharul se tine la 45 de grade (unghi, nu tarie) pe un fundal alb si asa mai departe decat sa te prostituezi in lumina obscura? Iti serveste la ceva? Parca telul celor implicati in povestile astea este de a impartasi si de a-i invata si pe ceilalti cum sta treaba, nu a-i baga in ceata mai tare…

2. Carciumarul.
(dupa faza asta devin „persona non grata” in carciumi)
Un fel de zgarcit notoriu peste care a dat generozitatea… taman azi, la degustare. Sa dezvoltam: toata lumea (more or less) vrea profit, in felurite variante; carciumarul, sigur vrea profit, in orice varianta. Te duci si organizezi povestea cu degustarea, faci meniul asociat etc. si-I dai indicatii carciumarului cat sa faca portiile, pentru ca musteriii sa nu se sature ci sa se intarate din degustare si sa comande apoi, pe bani, mancare si bautura. Cum de ce? Pai din simplul motiv ca asa face toata lumea profitul dorit. Si ce faci tu carciumarule? Portii generoase de se satura aia de la al 3-lea vin déjà. Ce fac ospatarii? Aia educati cu cureaua lata de piele la betiile din noptile lungi cu pretenii tai? Toarna in pahare pana lesina reprezentantul cramei. Pai ce dom’le? Daca a cerut? Pai ala e dom’ procuror… Si la sfarsit te miri ca nu ai facut vanzare serioasa? Nici nu vei face. Pana nu pricepi care-i mersul si nu renunti la gandul ca stii tu cum trebuie facut orice, nu meriti profitul.. Si asta se va vedea din ce in ce mai tare.

3. Crama/Producatorul
Vrei sa te promovezi? Vrei sa-ti faci cunoscute vinurile? Vrei sa vinzi? Vrei sa ti se duca vestea? Ai cheltuit niste bani ca sa faci o degustare cu potentiali clienti, bloggeri, degustatori, etc? Si de ce naiba aduci vinurile tale proaste? De ce aduci vinuri albe de 3 ani? Esti cumva masochist? Sau vrei sa vezi daca poti sa vinzi – nimic? In ziua de azi, da, poti sa vinzi ciuciu! Este o oferta atat de mare, la preturi atat de diversificate si accesibile, incat nimeni nu mai sta sa-ti incerce tie toate poshircile, ca poate gaseste al 9-lea vin facut de tine, care este bunicel. NU! So… daca tot arzi gazul, arde-l cu folos. Nu de alta, dar eu personal, nu voi scrie nimic despre o degustare sau niste vinuri la care mai mult m-am oripilat, decat bucurat. Pai uite asa ajung sa apreciez borsurile ieftine din … „infamul magazin”.

Pana ma apuca pofta de scuipat venin iar, va las sa va linistiti cu un vinisor bun si cu una din cele mai bune piese rock… stairway to heaven intr-o interpretare mai ciudatica…

noapte buna natiune

One comment

  1. COSTEL /

    e mult adevar in ceea ce ai scris…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *