Ce ai n arie, Raw Veg an, Vin Arte

mai 12

Ce ai n arie, Raw Veg an, Vin Arte

Dragi prieteni,

puteti citi titlul? 🙂 Nu e o gluma, ci doar o incercare de a potrivi cativa termeni intr-o propozitie logica, dar pe care v-o traduc la sfarsitul articolului. De inceput, galeria foto:

Saptamana trecuta, in Galati, a avut loc un eveniment interesant si foarte rar, daca nu chiar unic in peisajul autohton: degustare de vinuri(nimic anormal pana aici), intr-o ceainarie (Ceainaria Casa Gustului- iarasi nimic anormal), asociate cu preparate Raw Vegan – eh, aici e aici, ca asta da lucru normal! Recunosc ca a fost prima data cand am comis-o in felul asta, statutul de motociclist, restrictionandu-mi cumva accesul la asemenea portii de sanatate :)). Fara fum pe tobe, mancarea asta e maximul de sanatate ce poate fi ingerat de un om:  aspect – are, miros – are, gust – are, textura – chiar interesanta, asadar bau bau nu e chiar atat de rau, iar preparatele sunt chiar delicioase.

Dupa cum se poate vedea si din poze, ploua din toate directiile, insa musteriii nu au ezitat sa apara. La adapost, curiosi, au inceput sa deguste vinurile propuse de Vinarte si au gustat din preparatele raw vegan propuse de Ceainaria Casa Gustului. Iar vinurile au fost cum nu se putea mai bune: Sauvignon Blanc – Vinarte peste care a facut multa galagie Riesling – Cuvee D’excellence, dar care a fost la randul lui detronat de cuceritorul Roze -Vinarte care a starnit emotii si pasiune in inimile doamnelor ce nu mai conteneau sa-l ravneasca acasa la ele… Dar evident ca dupa vara vine toamna, iar la noi chiar parea ca a venit, odata cu lasarea serii, cand temperaturile scazute nu au putut fi anihilate decat cu vinurile rosii, cu grija alese si aerisite din timp. Astfel a urmat Nedeea, despre care stiti deja ca este primul asamblaj din 3 soiuri 100% romanesti, ceea ce dovedeste iar si iar ca Vinarte iubeste, respecta si valorifica pe deplin darurile nepretuite ale acestei tari. Am incheiat seara cu bujori in obrajori – vorba cantecului- fara a mai simti frigul de afara, cu oameni veseli care nu se mai dadeau dusi dupa ce au gustat din deliciosul Merlot -Vinarte, Starmina deopotriva fructat, aromat si condimentat, un vin elegant si elevat pe care trebuie sa-l povestesti musai in tihna; si daca nu se gaseste un prieten bun, atunci regasiti-va prietenul interior, alaturi de care povestiti si descantati aceasta licoare…

# am promis traducerea: ” Ce ai in arie? RAW vegane and Vinul arta”. Ei si daca nu va place ce? Turnati putin Merlot in pahare pentru ca va las sa va plimbati alaturi de Merlot si Gary Moore prin Parisul amintirilor voastre!

https://www.youtube.com/watch?v=vrz00Rs7mbA&list=RDvkUpfw4Hf3w

Noapte buna natiune!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *